Copilarii



     In ultima vreme imi tot vine in gand un moment din copilaria mea, si anume o zi de vacanta la bunicii din partea tatalui in comuna Marzanesti. Casa bunicilor era amplasata aproape de o colina, iar din fundul curtii pana la parau puteai sa zburzi in voie...doar cer , iarba verde si paraul...
Pentru ca nu mergeam foarte des acolo (de obicei ne petreceam vacantele la bunicii materni) in scurtele perioade de copilarie pe acele meleaguri...imi aduc aminte ca eram intr-o continua explorare. Exploram tot ce se putea. Nu ramanea coltisor neexplorat(cel mai mult ma fascina camera’’ de la drum’’ unde tronau cateva veioze ‚’’intreprinse’’de bunicul meu, foarte viu colorate. Ma atrageau sertarele care erau ticsite cu ceasuri. Cine nu auzise de bunicul? , era  cel mai vestit ceasornicar din zona!  Nu exista sertar unde sa umblu si sa nu gasesc ori un ceas , ori piesele ceasului. Cand bunicul incerca sa repare ’’ masinaria timpului’’ , in casa trebuia sa fie o liniste mormantala....Asa ca imi gaseam de lucru pe afara.
Nu stiu daca sora mea isi mai aduce aminte insa aventura o include si pe ea.   
Cum nu existau plasme, leduri sau televizoare color, bunicii detineau un televizor Sirius cu antena in curte. De la antena pana in casa un fir negru ne asigura imaginile. Stiti cu ce era plin? Stiti ce ma fascina la el?...randunelele... acest fir era plin cu randunele!!!!
Asa am hotarat sa observam (eu si sora) viata lor...sa intram mai bine spus in viata lor... . I-am spus bunicii despre planul nostru de a pune scaunul pe prispa si a ‚’’vizita’’ cuibul randunelelor, care aveau si pui.
Bineinteles ca bunica s-a revoltat vehement si ne-a explicat ca daca vom baga mana in cuib parintii puilor nu vor mai veni ‚’’acasa’’ si vor parasi cuibul.
Am aprobat-o cu tarie , si primul lucru pe care l-am facut pe furis a fost sa punem scaunul pe prispa. Pentru ca eram mai mica, am fost saltata in brate. Scaunul ,sora si peste sora pe umerii ei....eu....deasupra mea, -cuibul-.
Imi aduc aminte de senzatia pe care am avut-o cand am bagat manuta mea de copil in cuib, si cum s-a facut mic puiul de spaima .
Am mangaiat cuibul care mi se parea ca nu poate fi real si ca parca ar fi fost construit  de o mana foarte priceputa. Am stat acolo, ne-am satisfacut curiozitatea ,ne-am bucurat de moment... insa a ramas o grija...pentru pui...
Oare vor fi parasiti???
De atunci au trecut ani si copilul din mine a ramas acelasi. Asemanator acestei zile de copilarie pot fi si zile de adult...sa faci un lucru cu toate ca simti ca nu este bine. Sa il faci din iubire pentru lucrul respectiv, din curiozitate, din convingere ca va fi ok.  Si daca viata tine sa iti demonstreze ca nu a fost bine?
  Atunci nu mai ramane decit o grija de copil ,  atunci simti cu toate structurile ca ai gresit .Crezi ca ai invatat o lectie , si simti  ce inseamna durerea sufleteasca , o durere care este crunta si vezi pe pielea ta ce greu este sa te ridici.
Prin propriile noastre fapte ne inabusim bucuriile, ne pustiim de suflete frumoase...cu toate ca ar trebui sa fim ascultatori, intelegatori si sa nu punem monopol pe nimic....pe nici ‚’’un cuib’’ .
Altfel nu facem decat sa ne bulvarsam chiar si pe noi, sa avem sentimente contrarii si iluzorii. Si o lectie neinvatata se repeta iar...si  iar, ...si  iar ...
Si atunci apare grija...pentru ‚’’pui’’...pentru puiul din noi.  Oare vom fi parasiti???

                            Ma semnez ” Eu”...(asa cum imi spun ceilalti)
                Mami , Auras Ingeras , Lia , Fluturas...
                            Ma semnez” Eu”...cu sufletul si din suflet!


     PS: Va atasez cateva fotografii care au fost facute la aproximativ 28 de ani de la intamplare.Un singur cuib ramasese .....sa ateste aceste amintiri!





Idei.Ganduri.Nostalgii

Provin din iubire, drept pentru care o respir, ma hranesc cu ea si o eman. Blogul meu este despre metamorfoza sensibilitatii, sentimentelor, trairilor, ideilor, gandurilor, viselor, nostalgiilor... Urmareste-ma!

2 comentarii :

  1. Nostalgii,de care trebuie sa ne aducem aminte cu bucurie .Suntem niste copii cu copii !

    RăspundețiȘtergere
  2. Stii Anonim , de foarte multe ori ma hranesc cu acele amintiri. Imi place sa fiu copil!

    RăspundețiȘtergere